Testimoniale
Alex, Florida
Miercuri, 16 Iunie 2021
Edit Gabor este cel mai bun agent imobiliar cu care am lucrat vreodată. Ea are o personalitate remarcabilă, care face din căutarea unei case o adevarată plăcere, fiind o profesionistă desăvârşită în același timp. E incredibil de informată în domeniul ei și e promptă și rapidă cu orice muncă birocratică. Conducea ore în șir ca să ne ajute să ne uităm chiar și la o singură casă pe zi. E dedicată meseriei ei, și nimeni altcineva nu poate lucra mai bine ca ea!
Virág, Florida
Miercuri, 09 Iunie 2021
Dacă aveți așteptări mari de la agentul imobiliar, l-ați găsit pe cel potrivit.
Edit și-a făcut timp să înțeleagă pe deplin nevoile noastre și să ne explice fiecare pas al procesului de cumpărare. Suntem pentru prima dată cumpărători ai unei case, așa că am fi fost complet pierduți fără ea. Edit a mutat și munții pentru a organiza vizualizările, până când am găsit casa visurilor noastre. A privit proiectul nostru de căutare de case ca și ar fi fost vorba despre noua ei casă. Ea a făcut să putem încheia tranzacția în ziua desemnată inițial lucrând 24/7 și supraveghind fiecare etapă. Edit are o rețea excelentă, iar compania de credit ipotecar cu care lucrează este de top! Ne-a obținut condiții uimitoare de împrumut! Ne simțim onorați pentru șansa de a lucra cu Edit și echipa ei și o recomandăm tuturor celor care doresc să cumpere sau să vândă proprietăți în Florida.

Oszkar, Ungaria
Luni, 12 Aprilie 2021
O cunoaştem pe Edit Gabor de mai mulți ani. De-a lungul timpului a depus o muncă constantă şi a demonstrat determinarea de a urmări și disponibilitatea de a ajuta cu orice problemă care a apărut. Pe parcurs, ne-a reprezentat interesele şi ne-a sprijinit cu administrarea proprietăţii noastre. A fost de la sine înțeles că Edit va fi agentul nostru imobiliar atunci când a venit timpul să vindem.
În ciuda situației pandemice și în condiții dificile de piață, cu ajutorul ei am reușit să vindem.
Ea a manifestat o agilitate extraordinară în timpul procesului de vânzare, asumându-şi sarcini care sunt dincolo de îndatoririle unui agent imobiliar. În absența noastră, s-a ocupat de reparații, şi a făcut proprietatea prezentabilă, aducând o contribuție remarcabilă la succesul tranzacţiei.
În ciuda diferențelor semnificative de fus orar, ea a fost întotdeauna disponibilă pentru a comunica. De asemenea, a tratat potențialii cumpărători cu flexibilitate maximă, adaptându-se la așteptările lor uneori capricioase. Ea a revizuit în detaliu și a prezentat fiecare document pentru a fi semnat în timp util, lăsându-ne doar sarcina de a expedia înapoi documentele contrasemnate. Deoarece Ambasada SUA în Ungaria este închisă pentru servicii notariale în timpul pandemiei, ea a aranjat un mijloc alternativ și aprobat pentru a autentifica documentele de incheiere a tranzacţiei.
La încheierea contractului de vânzare cu cumpărătorul, ea a gestionat contactul cu toate părțile implicate în tranzacție, astfel încât procesul de vânzare a părut să se încheie de o manieră simplă. Am reuşit să finalizăm vânzarea în mai puțin de o lună, deși procesul nu a fost ușor și au existat destul de multe situații neașteptate în acea perioadă. Am fost ținuti la curent cu întreaga evoluţie a procesul de vânzare, nu au existat surprize pentru noi. Am primit serviciul care ne-a fost promis. Am fost extrem de mulțumiți de performanța ei.
Fără ea vânzarea nu ar fi fost fezabilă pentru noi.
Nu pot decât să o recomand cu căldura pe Edit Gabor oricui doreşte să evite surprizele neplăcute din timpul procesului de vânzare, în special dacă nu sunt familiarizați cu principiile tranzacţiilor imobiliare.

Viktor, Ungaria
Miercuri, 07 Aprilie 2021
Sunt incredibil de mulțumit de serviciul primit la vânzarea proprietăţii mele din Florida. Pe perioada pandemiei și în timp eram peste ocean, am presupus că vânzarea nu va fi o sarcină ușoară. În ciuda presupunerii mele întregul proces a fost simplu, ca și cum aş vândut ceva în cartierul meu. Pe lângă rolurile tradiționale ale unui agent imobiliar Edit a mers mult mai departe pentru a furniza servicii care au acoperit organizarea reparațiilor necesare şi prezentarea casei în vederea vânzării. Proprietatea a fost vândută într-o singură zi, la prețul de listare. De-a lungul întregului proces am fost întotdeauna bine informat, folosind e-mailuri, apeluri telefonice, mesaje text; ea m-a ținut mereu la curent și a răspuns la toate întrebările mele, indiferent de diferențele de fus orar. Ea a preluat și a rezolvat fiecare problemă care a apărut. Recomand cu tărie pe Edit Gabor ca agent imobiliar.
Karen, Lebanon,PA
Vineri, 02 Aprilie 2021
Colaborarea cu Edit a fost coincidență norocoasă, dincolo de orice aşteptări! În aceste vremuri de restricții COVID, explorarea pieței imobiliare din Florida a fost o provocare. Căutarea noastră online a identificat apartamentul perfect pentru escapade din statul nostru de origine Pennsylvania, iar Edit a devenit vocea, urechile și ochii noştri la fața locului pe perioada tranzacției de cumpărare. Ea a fost forța echilibrată care ne-a permis să menținem comunicarea deschisă și productivă. De-a lungul procesului, Edit a mers cu eforturile ei de a ne ține la curent. În calitatea sa de agent imobiliar, profesionalismul și atenția ei la detalii sunt fără egal. Ca persoană, ea oferă calități care sunt atât de rare în aceste zile, cum ar fi amabilitatea și sensibilitatea. Suntem atât de recunoscători lui Edit pentru că ne-a netezit drumul! Așteptăm cu nerăbdare prima vizită la noul nostru apartament de pe coasta însorită!
Gabor, Ungaria
Joi, 04 Martie 2021
Am deţinut o proprietate în Clearwater şi ne-am decis să o vindem. Am mai lucrat cu Edit în trecut şi în mod natural i-am încredinţat şi această tranzacţie. Deoarece nu am fost prezenţi în Statele Unite, s-a ocupat de pregătirea casei pentru vânzare de una singură. La trei zile de la listarea oficială a vândut proprietatea la preţul solicitat. Am fost tinuţi la curent cu desfăşurarea procesului şi ni s-a răspuns la toate întrebările pe tot parcursul acestuia. O recomandăm pe Edit din tot sufletul oricui este în căutarea unui agent imobiliar de încredere, conştiincios, abil, profesionist şi experimentat. A fost o experienţă cu adevărat plăcută să lucrăm cu Edit!
Monika, Clearwater, FL
Luni, 07 Decembrie 2020
Edit Gabor a fost mereu disponibilă să răspundă tuturor întrebărilor şi a primit apelurile mele la orice oră din zi şi din noapte. Nu aş recomanda pe nimeni altcineva. Dacă a apărut vreo problemă, ea a găsit de fiecare dată rezolvarea şi intervenţia ei a fost întotdeauna utilă. Nu am întălnit niciodată un agent imobiliar mai de nădejde şi atât de responsabil ca ea.
Károly, Lisabona
Miercuri, 21 Octombrie 2020
Încep prin a spune că nu am publicat niciodată vreo evaluare despre cineva sau ceva, şi fac o excepţie acum, din două motive:
Primul este că experienţa mea anterioară cu industria imobiliară a fost să spunem, puţin neplacută, şi am avut plăcuta surpriză să descopăr că nu trebuie neapărat să fie aşa.
În al doilea rând, nu am făcut niciodată înainte o recomandare pentru că o recomandare este un angajament moral după părerea mea, indiferent de ce gândesc alte persoane.
Ei bine, recomand din toată inima pe Edit Gabor tuturor, fără nici o rezervă.
Am intrat în contact cu Edit în calitate de vânzător, dar în viitor, cu siguranţă nu voi apela la nimeni altcineva în calitate de cumpărător. Încă de la prima noastră conversaţie telefonică am avut o impresie pozitivă. Mi-au plăcut profesionalismul şi abordarea ei hotârătă. Pe parcursul tranzacţiei am experimentat de asemenea, etica tenace a muncii ei. Gradul de implicare a lui Edit a fost intens: eram mereu ţinut la curent cu noutăţile, acţiunile de luat şi lucrurile care trebuiau discutate. Ea m-a învăţat să apreciez câte lucruri mărunte şi mai puţin mărunte presupune vânzarea unui apartament, cu atât mai insurmontabile cu cât eram despărţiţi de un ocean. Mai mult decât atât, trebuie să recunosc că găsesc provocările problemelor administrative frustrante. Spre norocul meu, Edit a gestionat reacţiile mele într-o manieră profesionistă şi s-a concentrat pe rezolvarea sarcinilor. Îi mulţumesc încă o dată şi sper că în viitor să lucreze cu clienţi mai puţin dificili decât mine.
Am discutat şi am căzut de acord asupra tuturor aspectelor, de la renovările necesare, până la stabilirea preţului solicitat. M-am surprins acordându-i din ce în ce mai multă încredere şi am lăsat deoparte temerile mele iniţiale pentru că a devenit clar că eram pe mâini bune.
Odată ce chiriaşul a eliberat apartamentul, lucrurile s-au pus în mişcare şi am fost bombardat cu informaţii legate de progresul procesului de vânzare. Nu am realizat la momentul respectiv, dar Edit s-a ocupat personal de curăţenie, a făcut reparaţii şi a întreprins tot ceea ce era necesar şi chiar a achitat facturile (în avans) în numele meu. S-a ocupat de realizarea fotografiilor profesioniste şi a turului virtual al proprietăţii; şi acum urmează partea cea mai surprinzătoare: a văndut proprietatea în prima zi de când a fost scoasă pe piaţă, la PREŢUL SOLICITAT.
În concluzie, Edit este o persoană foarte eficientă şi extrem de muncitoare, pentru ea nici o problemă nu este de neînvins – un adevărat agent imobiliar care orchestrează tranzacţia în cele mai mici detalii. La nivel personal este un om amabil pe care ţi-l doreşti ca prieten şi i-am promis că la viitoarea mea venire în Florida, odată ce s-a stins pandemia, o voi vizita. Abia aştept să o cunosc personal şi să îi mulţumesc pentru efortul ei extraordinar.

Ildikó,Ungaria
Vineri, 04 Septembrie 2020
Chiar şi în Florida, vânzarea de proprietăţi imobiliare în condiţii normale este un proces dificil. Adăugaţi la aceasta circumstanţele noi impuse de pandemia cu COVID, cu vânzătorii blocaţi în Europa, obstacole aparent insurmontabile se interpun. Dar pentru Edit, nimic nu este fără speranţă, s-a ridicat la înălţimea oricărei provocări. Fără prezenţa noastră şi în numele nostru a avut grijă de absolut tot, chiar şi de lucruri care sunt dincolo de atribuţiile şi responsabilităţile unui agent imobiliar. A pregătit materiale de marketing excelente. A aranjat împachetarea cu grijă şi livrarea în Europa a bunurilor noastre. Casa a fost zugrăvita, i s-au adus reparaţii şi a fost curăţată, s-au făcut fotografii profesionale în vederea vânzării. A condus negocierile de o manieră profesionistă pe tot parcursul tranzacţiei. A fost capabilă să obţină un preţ de vânzare favorabil. Am putut semna documentele de la 8600 km depărtare şi procesul a decurs impecabil datorită muncii asidue pe care Edit şi-a asumat-o pentru a face aceasta posibil. A făcut singură munca unei întregi agenţii imobiliare, cu acurateţe şi promptitudine. Pe toată durata vânzării am fost trataţi nu ca nişte clienţi, ci ca prieteni. Suntem convinşi că fără experienţa, expertiza şi dedicarea de care Edit a dat dovadă, nu am fi putut vinde proprietatea noastră din Florida în condiţiile pandemiei actuale.
Îi suntem îndatoraţi pentru totdeauna lui Edit Gabor, cel mai bun agent imobiliar care există!

Robert, Ungaria
Joi, 13 August 2020
Căutam un agent imobiliar în Florida, constienţi că suntem despărţiţi de un ocean. În cele din urmă, am găsit-o pe cea mai bună, online. După ce am contactat-o pe site-ul pe care îl administrează, în termen de o jumătate de oră ne-a sunat înapoi. A devenit evident că, în timp ce noi eram în Europa, iar proprietatea pe care urma să o vindem se află în Tampa, contactul personal ieşea din discuţie, date fiind restricţiile de călătorie datorate pandemiei cu COVID.
Nu ne-am întălnit niciodată personal, şi cu toate acestea ne-a asistat pe tot parcursul procesului până la încheierea tranzacţiei. Pe durata numeroaselor contacte în perioada procesului de vânzare a dovedit excelente abilităţi de soluţionare a problemelor şi ne-a oferit o companie plăcută, prietenoasă şi onestă. Edit Gabor a muncit la orice oră din zi pentru încheierea cu succes a tranzacţiei. S-a dedicat tuturor problemelor conexe, minore sau decisive, folosindu-şi experienţă şi cunoştiinţele, şi câutănd cu conştinciozitate şi dedicare soluţii. Îi apreciem munca asiduă, şi ca europeni care nu au întâlnit-o niciodată, nu am fi putut găsi o persoană mai bună să ne asiste cu vânzarea. Proprietatea a fost vânduta în trei zile, la preţul solicitat. Mulţumim Edit! Nu puteam fi mai mulţumiţi de atât!
Bazat pe experienţa noastră putem să recomandăm din toată inima alegerea lui Edit Gabor, ca agent imobiliar.